În studiul „The evolutionary context of the first hominins”
publicat în revista Nature, Bernard Wood, director al Centrului
pentru Studii Avansate de Paleobiologie din cadrul Universităţii
George Washington şi Terry Harrison, director al Centrului pentru
Studiul Originilor Umane de la Universitatea New York, reconsideră
relaţiile evolutive dintre fosilele denumite Orrorin,
Sahelanthropus şi Ardipithecus, datate în urmă cu câteva milioane
de ani şi care ar reprezenta cei mai vechi strămoşi ai omului.
În esenţă, autorii studiului se declară sceptici cu privire la
interpretările actuale date fosilelor, susţinând necesitatea luării
în calcul a mai multor aspecte în clasificarea acestora. Este prea
simplist să presupui că toate fosilele sunt strămoşii unor creaturi
existente în prezent pe Terra, consideră cei doi specialişti,
precizând că acei cercetători care au descoperit şi descris aceste
fosile nu au ţinut cont şi de eventuale homoplazii, adică de
caracteristici comune unor specii care nu sunt înrudite, efect al
unor convergenţe evolutive.
De exemplu, dacă se acceptă ipoteza că Ardipithecus este un strămoş
al omului, trebuie acceptat faptul că homoplazia nu este prezentă
în linia noastră filogenetică, dar este comună celor mai apropiate
de ea.
Comunitatea ştiinţifică a stabilit de multă vreme faptul că linia
de descendenţă umană a început să se diferenţieze de cea a
cinmpanzeului în urmă cu între 6-8 milioane de ani. Într-adevăr,
este simplu să distingi între fosilele de cimpanzeu modern şi
fiinţele umane moderne, dra mai dificil de făcut diferenţa între
cele două specii dacă se examinează fosile mai apropiate de
strămoşul comun al acestora, cum este cazul lui Orrorin,
Sahelanthropus şi Ardipithecus.
Ramapithecus, o specie de maimuţă fosilă descoperită în sud-estul
Asiei, în anii `60 şi `70, a fost în mod eronat considerat unul
dintre primii strămoşi ai omului, dar ulterior s-a ajuns la concluzia că
era vorba doar de o „rudă apropiată” a orangutanului.